Asia, Călătorii

Kyoto imperial: Castelul Nijō și Palatul Imperial

August 7, 2013

Pe vremea când citeam Shōgun nu îmi puteam imagina cum arată casa unui asemenea șef de stat, mai puternic chiar decât împăratul. Personajul principal al cărții nici măcar nu era shogun, însă totul se învârtea în jurul acestei funcții la care un muritor de rând putea accede în anumite condiții (a se citi intrigi).

CASTELUL NIJŌ, ACASĂ LA SHOGUN

Castelul Nijō a fost construit la ordinul lui Tokugawa Ieyasu, fondatorul shogunatului Tokugawa, și a fost casa shogunilor Tokugawa pentru câteva sute de ani. Eu m-am grăbit să-l văd înaintea vizitei programate la Palatul Imperial (cel vechi, că pe ăla nou îl vizitasem deja în Tokyo). Uitându-mă scurt pe hartă mi-am zis că pot ajunge acolo și pe jos, că părea aproape. Mare greșeală, am mers mult pe jos pe o căldură oribilă, am greșit direcția de câteva ori de nu mai știam pe unde sunt și în cele din urmă am ajuns într-un pasaj comercial unde era un fel de piață și unde un japonez mi-a trimis pupici mergând pe bicicletă de am crezut că am greșit cumva și țara. De fapt castelul era după colț, doar că eu mă cam învârteam în cerc în jurul lui.

După două palate imperiale și un castel de shogun vizitate pot să spun că japonii ăștia de rang mare trăiau foarte simplu, dar cu stil. Castelul e împărțit în camere cu pereți pictați și aproape zero mobilier, accesul în aceste camere fiind în funcție de rang – în funcție de cât de important erai aveai acces la camerele din interiorul casei, unele încăperi fiind accesibile doar femeilor. Înăuntru nu ai voie să faci fotografii, iar coridoarele pe care vizitatorii pășesc se află în semi-umbră ca să nu se deterioreze picturile delicate de pe pereți, vechi de sute de ani și pictate de maeștri japonezi.

Cum se putea apăra marele shogun de atacurile asasinilor într-o casă cu pereții ca de carton presat? Păi în primul rând cu ajutorul fortificațiilor cu care e înconjurat castelul, apoi prin mici vicleșuguri inspirate: podeaua de lemn a fost în așa fel construită încât să scârțâie ca ciripitul unei păsări când calcă cineva pe ea, alertând astfel bodyguarzii shogunului. Cert este că neamul Tokugawa a fost la putere vreo 260 de ani, așa că știau ei câte ceva despre asta.

Vizitare: biletul de intrare este 600 Yeni

KyotoNijo01.jpgKyotoNijo02.jpgKyotoNijo03.jpgKyotoNijo04.jpgKyotoNijo05.jpgKyotoNijo06.jpgKyotoNijo07.jpgKyotoNijo08.jpgKyotoNijo09.jpgKyotoNijo10.jpgKyotoNijo11.jpg

VECHIUL PALAT IMPERIAL DIN KYOTO

Kyoto este vechea capitală a Japoniei și tot acolo se găsește fostul Palat Imperial, care nu se mai folosește acum de către Împărat din motive de securitate (când Familia Imperială vine în Kyoto stă undeva în apropiere, ni s-a spus). Totuși, uneori se mai primesc diverse oficialități acolo, mari șefi de stat și regine, probabil ca să le dea și lor ocazia să viziteze Palatul.

Palatul Imperial se găsește în mijlocul unui parc public și privit din afară arată mai degrabă modest, nicidecum a palat, pentru că nu se vede decât un gard simplu și… cam atât. Nefiind un palat locuit, ci mai degrabă un muzeu, accesul este mai relaxat, iar organizarea (a se citi “ghidul”) mai prietenoasă. Față de Tokyo, unde ghid ne-a fost un nene jandarm care trăncănea în japoneză și unde am mers doar în coloană, în Kyoto ne-a luat în primire o ghidă vorbitoare de engleză, foarte drăguță și amabilă, care ne-a povestit o grămadă de lucruri despre Palatul Imperial, pe care altfel probabil nu le-aș fi aflat, căci cine are timp să studieze ghiduri turistice tocmai când călătorește, nu?

Eram un grup mare și la prânz, în Kyoto, cred că erau vreo 40º C sau mai mult la soare. Ghidul avea umbreluță și ne-a explicat că, din păcate, asta e o vreme tipică pentru Kyoto în luna august (aviz amatorilor). Palatul, după cum aveam să văd, a fost construit tocmai având în minte acest tip de climă, cu spații deschise prin care să circule aerul și să nu moară înăbușiți acolo membri familiei imperiale. “Ce credeți că făceau iarna?” ne-a întrebat ghida. Pentru că iarna, în Kyoto, este la fel ca la noi, cu zăpadă și frig, iar Palatul Imperial nu părea deloc pregătit pentru ierni geroase. Se pare că iarna pur și simplu… își puneau multe haine pe ei (pe stilul foilor de ceapă) și în camere aveau niște vase cu jar, ca să își încălzească mâinile. Atât! Nici vorbă de șeminee sau sobe la o construcție realizată din lemn, care ar fi luat foc cu ușurință. De altfel unele clădiri au dispărut exact din această cauză, pentru că toate sunt realizate exclusiv din lemn. Acoperișurile sunt din coajă de chiparos în foarte multe straturi presate bine și care dau o înfățișare specifică tuturor clădirilor și porților. Dar cu adevărat frumoase sunt picturile cu cerneală japoneză, vechi de sute de ani.

Desigur, nu se vizitează interiorul clădirilor de către armatele de turiști tropăitoare, caști ochii de afară și atât.

Vizitare: Palatul Imperial se vizitează gratuit cu programare prealabilă (fie online, fie la fața locului la Imperial Household Agency, care are sediul lângă Palat).

KyotoImperial01.jpgKyotoImperial02.jpgKyotoImperial03.jpgKyotoImperial04.jpgKyotoImperial05.jpgKyotoImperial06.jpgKyotoImperial07.jpgKyotoImperial08.jpgKyotoImperial09.jpgKyotoImperial10.jpgKyotoImperial11.jpgKyotoImperial12.jpgKyotoImperial13.jpgKyotoImperial14.jpgKyotoImperial15.jpgKyotoImperial16.jpgKyotoImperial17.jpgKyotoImperial18.jpgKyotoImperial19.jpg

KONCHI-IN ȘI-UN STROP DE SERENDIPITY

Spre sfârșitul zilei am luat metroul spre o zonă muntoasă pentru că acolo se găsea Nanzen-ji, un templul faimos și eu voiam să vizitez numai temple faimoase, însă până să ajung la el s-au petrecut următoarele lucruri: 1. a început ploaia; 2. am trecut pe lângă un templu mic care m-a atras înăuntru; 3. s-a făcut ora 5 și s-au închis toate templele, pentru că așa-i în Japonia. Drept urmare n-am mai vizitat Nanzen-ji niciodată pentru că și a doua oară când m-am dus acolo am ajuns prea târziu și era totul închis (what were the odds?!), daaar am vizitat Konchi-in care s-a întâmplat să-mi placă la nebunie.

Deci cum treceam eu pe o stradă liniștită și căscam gura la o poartă dincolo de care se zărea o grădină am băgat de seamă că acolo e un templu și hop și eu să-l vizitez. Era Konchi-in, un mic templu cu un bătrânel foarte amabil la intrare și doar un singur alt vizitator în afară de mine. Adăugând faptul că tocmai plouase, grădina era foarte verde, plină de țânțari și tot felul de altare care răsăreau ici și colo, atmosfera era foarte zen și odihnitoare. Drept urmare când am ajuns la templu exact asta am făcut: m-am așezat pe marginea lui de lemn și am privit grădina de pietre cu nisipul greblat din fața ei – suficient cât să te relaxezi după o zi agitată. La Konchi-in există și o sală specială pentru servit ceaiul cu tot felul de picturi măiestre, dar se plătește bilet separat, așa că n-am insistat.

Cum ziceam, la 5 se închid templele și soarele începe să apună, așa că nu prea poți vizita mare lucru seara. Pentru că eram într-o zonă necunoscută a Kyoto-ului am luat-o la întâmplare pe străzi să văz ce mai găsesc și am dat peste o grădină-părculeț (Shirakawa-in Garden), cu intrare gratuită, amenajată în locul în care au fost Shirakawain și Templul Hosshoji. Shirakawain a fost o vilă a clanului Fujiwara, iar templul Hosshoji s-a întins pe un spațiu vast și a avut inclusiv o pagodă cu 9 nivele, dar toate au ars întâi în 1208, apoi, după ce au fost reconstruite, în 1342. Acum acolo era această mică grădină cu un iaz cu pești grași roșii lângă un ryokan elegant. Genul de mică nestemată care-ți iese în cale neplanificat.

Și tot din categoria “serendipity” a fost o Torii uriașă pe sub care treceau mașinile: This is Japan, darling! 😊

KyotoKonchiIn01.JPGKyotoKonchiIn02.JPGKyotoKonchiIn03.JPGKyotoKonchiIn04.JPGKyotoKonchiIn05.JPGKyotoKonchiIn06.jpgKyotoKonchiIn07.JPGKyotoKonchiIn08.jpgKyotoKonchiIn09.JPGKyotoKonchiIn10.JPGKyotoKonchiIn11.JPGKyotoKonchiIn12.JPGKyotoKonchiIn13.JPGKyotoKonchiIn14.JPGKyotoKonchiIn15.JPGKyotoKonchiIn16.JPGKyotoKonchiIn17.jpgKyotoKonchiIn18.jpgKyotoKonchiIn19.jpgKyotoKonchiIn20.jpgKyotoKonchiIn21.jpgKyotoKonchiIn22.jpg

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Traveling Hawk October 27, 2013 at 8:19 pm

    Din pacate, poarta aceea emblematica era in renovare cand am fost eu, in aprilie/mai 2012. Mare pacat ca nu s eputeau face poze in interior. Gradina este splendida, ca toate gradinile pe care le-am vazut in Kyoto.

    • Reply Anca October 28, 2013 at 7:32 am

      Da, gradinile lor sunt perfecte 🙂

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.